Educația nonformală îi ajută pe copii să își dezvolte abilitățile de bază necesare vieții. Înainte de cunoștințe, e necesară dezvoltea de competențe.
Trebuie să recunoaștem, deși nu e plăcut, că sistemul actual de învăţământ, prin programele și structura lui, împiedică dezvoltarea creativității şi abilității de a gândi independent ale copiilor.
Deși copiii sunt trimiși la școală pentru a se pregăti să ia contact cu „lumea reală”, lumea e în continuă schimbare. Scolile, însă, nu s-au schimbat prea mult în ultima sută ani.
De fapt, sistemul educațional curent din întreagă lumea a fost construit pentru perioada industrială pentru a asigura muncitori în fabrici. Educăm copiii prin etichete și le guvernăm viață prin sunatul de clopoțele. Toată ziua elevii nu fac altceva decât să urmeze instrucțiuni: stați jos, scoateți-va cartea, deschideți la pagină nr 3, rezolva problema numărul 2, nu mai vorbi ș.a.
La școală ești răsplătit dacă faci exact ce ți se spune. Acestea sunt valori din perioada industrială ce au fost importate de la muncitorii din fabrici. Succesul lor se baza pe capacitatea de a urma instrucțiuni și de a face exact ceea ce li s-a spus, dar în ziua de azi cât de departe poți ajunge doar prin urmarea instructiunilor?
Lumea modernă apreciază oamenii creativi, care își pot comunica ideile și pot lucra bine cu alții. Dar copiii nu pot să dezvolte asemenea abilități într-un sistem bazat pe valori din perioada industrială.
Importanța autonomiei în dezvoltarea optimă a copilului
Lipsa autonomiei și controlului este experimentată de copii în fiecare zi la școală. Fiecare zi este atent controlată de sistem. Controlul și autonomia ar trebui să îți permită să poți să iei propriile decizii despre ce vei face și când. În acest fel, vei putea să-ți îndeplinești sarcinile importante și gestionându-ți singur programul. În schimb viața la școală este foarte diferită iar copiilor le este transmis un mesaj greșit, că nu sunt la conducerea propriei vieți, ci trebuiesă urmeze ce li se spune, în loc să aleagă ei ce își doresc să facă.
Studiile au arătat că autonomia este foarte importantă pentru copii. Nu e de mirare că elevii sunt demoralizați și dezinteresați de școală, acest lucru se datorează faptului că nu primesc autonomia necesară pentru a se manifesta în mod natural.
Gândirea critică a copiilor se va dezvolta firesc şi natural într-un mediu în care adulţii arată interes faţă de părerea lor. Într-un mediu în care li se permite să gândească, să găsească soluţii. Într-un mediu în care pot veni cu idei noi, diferite, care sunt mai apoi discutate şi nu judecate sau evaluate.
Acolo unde copiii sunt încurajaţi să lucreze colaborativ, vom vedea un mai mare flux de idei inovative şi discuţii mult mai profunde şi mai pline de pasiune. În schimb, într-un mediu competitiv, aceștia trebuie să demonstreze că sunt mai buni decât ceilalţi pentru a primi aprobarea adultului.
Copiii vor fi capabili să ia decizii bune şi să gândească critic. Iar atunci când li se va permite vor gândi și vor lua decizii pe cont propriu, nu să urmeze instrucţiuni.
Prof. Gabirel Săndoiu vorbește în articolul de mai jos despre o serie de probleme cu care se confruntă sistemul de învățământ în prezent. Și, de asemenea, ce soluții avem la dispoziție pentru a ne educa și învăța copiii cât mai eficient.
(Sursa:https://www.bookaholic.ro/)
Cunoștințe vs. Competențe
Învățarea din școli la ora actuală nu este eficientă, deoarece se bazează pe memorare, repetiție și însușirea unui anumit bagaj de cunoștințe. Deși se insită în programe utilizarea termenului de ”competență”, instrumentele utilizate pentru a dezvolta aceste competențe sunt ineficiente. Copiii ajung în cele din urmă tot la însușirea acestui bagaj de cunoștințe, pe care trebuie să le știe toți. Cunoștințe care, mai apoi, sunt evaluate și notate la anumite intervale de timp.
Majoritatea informațiilor acumulate „dispar”, dacă nu în câteva zile de la examen, în câțiva ani, după terminarea ciclului școlar. Aici identificăm o nouă problemă de structură, lipsa continuității dintre ciclurile școlare. Din păcate educația formală dispune de aceste minusuri și va mai dura o perioadă până lucrurile se vor remedia. De aceea educația nonformală este necesară pentru dezvoltarea optimă a copiilor.
Programele de educație nonformală
Din fericire, programele de educație nonformală sunt din ce în ce mai răspândite, adresându-se direct nevoilor copilului. Studiile au arătat că frecventarea acestor programe este asociată cu dezvoltarea creativității și a stării de bine în generală. Copil Creativ este un astfel de program adresat nevoilor copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani.
Până vom reuși să avem parte de schimbări în ceea ce privește sistemul de învățământ, noi venim în ajutorul copiilor și al părinților! Copil Creativ pregătește pentru voi diverse materiale, programe și ateliere!
Am creat produse pe categorii de vârstă, din care copiii să învețe cum să se dezvolte și să evolueze echilibrat. Găsești AICI detalii.