Pachetul corector pentru scriere

Dacă copilul tău are dificultăţi la scriere și nu ştie să ţină corect creionul  în mână, corectorul este potrivit pentru el.

Oferă-i independența copilului tău!

Preșcolarii și scrisul

În timpul copilăriei, se formează miliarde de conexiuni sinaptice în creier, iar scrisul de mână - la fel ca joaca sau manipularea obiectelor - stimulează activitatea cerebrală și dezvoltarea acestor legături.


În cazul în care copilul nu învață să scrie corect, acest lucru poate avea un impact asupra capacității copilului de a citi, dă naștere unor dificultăți în înțelegerea textului ca întreg, a contextului cuvintelor și al sintagmelor, precum și a scrierii cuvintelor în text.


De asemenea, probleme cu scrierea sau lipsa controlului automat pot trage copilul în spate și pot afecta competențele de luare a notițelor, lucru care poate conduce la probleme de concentrare.


Asigură-te că 
cel mic are o poziție corectă de scris, o postură sănătoasă: capul trebuie să fie ridicat și nu aplecat asupra foii, spatele drept, mâna opozantă sprijinită pe bancă, mâna stângă la fel, cu umărul relaxat și încheietura sprijinită, dar neforțată.

Copilul trebuie să deprindă o bună manevrare a instrumentului de scris - acesta trebuie ținut înclinat la un unghi de 60 grade de foaia de hârtie, cu 3 degete, la 2-3 cm distanță de bază, fără a aplica o presiune mare asupra instrumentului de scris.


Atunci când învață să scrie, majoritatea copiilor întâmpină dificultăți în a ține degetele pe stilouri și creioane.

Trebuie să fiți mai vigilenți dacă cel mic este stângaci, deoarece necesită o tehnică specială pentru a compensa faptul că trebuie să împingă și nu să tragă stiloul (ca dreptacii);


De aceea este foarte important cum îl învățăm pe micuțul școlar să țină corect stiloul în mână încă din primele zile de școală. Obiceiurile proaste sunt greu de corectat, prin urmare este important să învețe să scrie corect încă de la început.


Corectorul pentru scriere vine ca o soluție ajutătoare pentru micii învățăcei.

„Tot ce are nevoie copilul este o foaie de hârtie  și ceva cu ce să scrie, iar apoi  poate întoarce lumea cu susul în jos.” - F. Nietzsche 

Corectorul pentru scriere este:

Potrivit pentru stângaci și dreptaci

Cu un design creat special, corectorul de scriere îi ajută atât pe dreptaci cât și pe stângaci.

 Suportul ajută copilul și îi formează prinderea corectă a intrumentului de scris.


Confortabil și ușor de manevrat

 Este fabricat din silicon eco-frendly, colorat, complet sigur, cu un design simplu și aerisit.

Datorita designului ergonomic, suportul ajutator pentru degete nu va deveni inconfortabil, chiar dupa  o utilizare de durata. 

Ușor de utilizat

Introduceți degetul mare și arătătorul în spațiile laterale, iar degetul mijlociu plasați-l în inelul de silicon. Se pot aplica pe creioane, stilouri, carioci, creioane colorate sau alte instrumente de scris/ desenat cu diametrul cuprins între 0.6 cm si 0.8 cm. 

COMANDĂ PACHETUL CORECTOR  DE SCRIS PENTRU MICUL TĂU ȘCOLAR!

Pachetul Corector de scris

🔵 Încurajează scrierea corectă timpurie.

🔵 Ajută la urmărirea și învățarea formelor și a literelor

🔵 Îmbunătățește memoria
🔵 Crește capacitatea de exprimare
🔵 Dezvoltă creativitatea
🔵 Îmbunătățește abilitățile motorii
🔵 Ajută la exprimarea emoțiilor
🔵 Îmbunătățește coordonarea creierului
🔵 Crește independența copilului

Așadar, hai să vedem ce va primi copilul tău:


1. Un set de 3 corectoare pentru scriere

2. 21 de exerciții grafice pentru copii îndemânatici- PDF

3. Să învățăm alfabetul!-exerciții de scriere- PDF


     scrisul devine din ce in ce mai ușor 

Foarte bun. Acest corector l-a ajutat nu numai să scrie mai frumos dar și să îi placă mai mult să rămână la teme. Fiind stângaci obosește foarte repede însă cu suportul de scriere scrisul devine din ce în ce mai ușor. Suntem mulțumiți. 

Alina, mama lui Cristi- 7 ani

Anca B.

mama lui marius

Le recomand la vârste mai mici, grădiniță - cls 0. Eu le-am luat pentru copilul meu care e în cls a 2 a. Nu i-am dat atenție așa mare scrisului și astfel și-a format o poziție total greșită a mâinii. Mi-au fost de folos și poziția mâinii lui este mult mai bună acum, dar regret că nu am știut de ele mai devreme!

Delia f.

mama lui laura

Multumită atât de livrare cât și de produsul comandat. Setul cu fluturași e minunat!
Ne este de un real folos. Deja avem rezultate vizibile în corectarea scrisului.

nicoleta m.

mama lui calin

Excelent! Celui mic îi place foarte mult.

Iar bonusurile cu care vin la pachet sunt foarte folositoare! A stat toată ziua și a desenat.

Cristina N.

mama lui emanuel

Este un produs super bun pentru copii cu dificultăţi la scriere. Copilul meu nu a ştiut să ţină corect creionul dar cu un aşa ajutor este mult mai ok acum.

Ne place 🙂Mulţumim.

georgiana p.

mama lui nicoleta si iustin

Graba copiilor de a scrie și desena cât mai mult, m-au determinat să cumpăr acest set de corectare a prinderi creionului! Este practic și versatil! Este ideal pentru clasa pregătitoare, chiar și pentru cei mai mici, chiar ajută la corectarea poziției degetelor pe creion/pix.

Susan p.

mama lui antonia

Recomand !

Din silicon durabil, colorat și eficient. Fluturașii sunt minunați!

adriana g.

mama lui nicu

Foarte eficient pentru copiii care au probleme cu poziția degetelor pe creion. Setul are 3 bucăți colorate și folositoare. Copilul învață fără efort cum să țină creionul.

ioana d.

mama lui larisa

Foarte utile pentru deprinderea poziției corecte în timpul scrierii de mână! Recomand! Chiar ajută! 

Paul f.

tatal lui ciprian

E folosit de un elev de 7 ani pentru a-i corecta poziția în care ține stiloul în mână când scrie, pare să îi fie de folos, vom vedea dacă e așa mai încolo, când vom renunța la el. Calitatea produsului e bună, materialul din care e făcut e plăcut la atingere, nu incomodează în niciun fel.

Livrare rapidă

Ştim cât de important este timpul,

de aceea livrăm cât de rapid posibil.

Satisfacție garantată

Mulțumirea clienților înseamnă foarte mult pentru noi. Ne străduim să oferim produse utile, de înaltă calitate, în fiecare zi, pentru a vă asigura satisfacția 100%.

Profită de oferta noastră

Cumpără pentru copilul tău Pachetele corector pentru scriere

Satisfacție garantată!

Îți garantăm că școlarul tău îşi va îmbunătăți scrisul dacă va folosi suportul de scris. Iar dacă nu veţi fi super mulţumiţi, ne spuneţi şi vă dăm toţi banii înapoi.

Suportul corector de scris

© 2020, Copil Creativ. Toate drepturile sunt rezervate

Disclaimer: Rezultatele pot varia de la persoană la persoană și nu sunt garantate.


Cel mai important lucru pe care orice părinte ar trebui să-l facă pentru copilul său este să-l ajute să-și dezvolte CREATIVITATEA.


Pentru copilul tău am creat produse de dezvoltare personală pentru ca el să crească RESPONSABIL și plin de ÎNCREDERE!

Ne poți contacta pe:

Nr. telefon:  0744 - 129 - 939

Email: copilcreativ@gmail.com

Copy link
Powered by Social Snap